Un Personaj

    Au trecut săptămâni de când nu mi-am mai înşirat gândurile pe foi în adevăratul sens al cuvântului, parcă o eternitate de când nu mi-am mai desluşit îndemânarea de-a crea "diamante" dintr-o idee care se vrea a fi inexistentă, practic o exprimare liberă, pertinentă şi neprogramată la momentul în care încep să "aberez".

   

   Purtat spre luminiţa de la capătul tunelului, între jumatatea ateică şi cea credincioasă, am concluzionat de ceva timp că toţi suntem speciali, dar prea puţini încearcă să-şi definească magia într-o lume profitoare. Dacă acum 24-25 de ani adolescenţilor le era întipărită idee că trebuie să muncească pentru stat şi să susţină necondiţionat cultul personalităţii, sau poate să-şi satisfacă plăcerea cu faptul că vecinu` nu are mai mult decăt ei şi la rândul lor nu vor avea posibilitatea să deţină mai mult decât un oarecare cetăţean necunoscut al patriei, în momentul de faţă priveliştea a luat o întorsătură drastică. 

      

    Generaţia cu cheia la gât, aşa cum o numesc mulţi scriitori de marcă, pare să-şi dea şi ultima suflare strofocată de o idee de îndoctrinare socială, pe care chiar şi eu, care o percep ca pe o ameninţare, nu pot s-o trec cu vederea. Am fost crescut în "puful" unei lumi inimaginabil de apropiată perfecţiunii, dar pe parcurs am ajuns, de unul singur, la concluzia că nu mi se oferă totul pe tavă, că cei puternici înving, cei cinstiţi pierd şi cei umili mor săraci. Probabil asta m-a făcut să-mi schimb opinia despre mediul înconjurător, asta m-a făcut să urăsc cu inverşunare corporaţiile, dar din păcate...asta mă face şi acum să-mi doresc să fiu unul dintre cei care manipulează masele. 

       

     Unde s-a greşit? Cu siguranţă în familii, în parlament, preşedenţie, în mediul educaţional, practic trăim într-o societate în care nici măcar profesorii nu mai cred în educaţie. Avem multe de învăţat, dar învăţăturile devin clişee pe zi ce trece. Acum pot cu uşurinţă să iau un puşti de pe stradă, să-i spun că Dumnezeu nu există, şi el va susţine acestă idee. O va susţine, dar poate că nu va afla niciodată sensul revelaţiei divine, poate că va arăta biserica cu degetul doar pentru că un tovarăş mai smecher i-a transmis asta, nu pentru că ar fi fost vreodată interesat să afle ascunzişurile unei "construcţii" infecte ce a decimat, furat şi distrus milioane de vieţi de la inventarea ei şi până acum.

       Ni s-au băgat în cap prea multe noţiuni, prea multe ca să le mai ţinem socoteală, prea multe ca să le mai interpretăm corect...iar asta...ne-a adus unde suntem astăzi.

      Mă văd în faţa celei mai mari provocări din viaţa mea. Mai am un an jumate să-mi neglijez "destinul" şi poate câteva luni să-mi întăresc baza moralităţii cu care pornesc la drum, dar oare, cât de corecte sunt principiile cu care construiesc viitorul, cât de bine mă cunosc pe mine însumi şi cât de departe sunt dispus să merg pentru ceea ce-mi doresc? Irelevant, nu?