Un Personaj

   Astăzi m-am trezit cu noaptea-n cap, iar voi, cititorii acestui post sustrageţi cel mai probabil un grad de hărnicie din fapta mea de bună dimineaţa. Dar deoarece şi pentru că mai există şi nişte personaje care mă cunosc pe-aici, e limpede ca (şi) cristalul că "m-au citit rapid ca pe Libertatea". Evident, Deliric e de vină!

   Azi mă simt destul de bine, aşa că m-am gândit să mai bag vreo 2-3 cuvinte şi pe-aici. E deja 2 martie, nu v-am urat o primăvară fericită şi nu prea v-am mai citit în ultimele 2 zile, da mă revanşez eu. Mă gândeam că postul ăsta să fie mai multă aberaţie şi mai puţin o discuţie pe baza unui subiect anume.

  "Vom promova avansul tehnologiei în lume, sau vom îngropa capul în nisipurile din Arabia Saudită şi Irak"

 

 
    Citeam pe Adevărul.ro o ştire despre importanţa marcantă a faptului că Europa se dezarmează, în timp ce state ca America sau China îşi continuă procesul de evoluţie şi stăpânire prin orice mijloace.

 
  În primul rând ţin să-i mulţumesc lui Vlad pentru că mi-a deschis ochii asupra acestui proiect. BlogAwards este un site ce are la bază ideea de promovare a bloggingului românesc. Site-ul şi-a reînceput activitatea online de curând şi se pregăteşte pentru un impact de proporţii în rândul blogosferei noastre.
 
  N-aş avea motive să nu promovez acestă iniţiativă având în vedere că mă număr printre cei care pot să primească spirjin în a-şi exprima opiniile pe o scară mai largă de cititori. De curând s-a organizat un concurs ce are ca premii 5 domenii .eu însoţite de pachete web hosting de la Aciphosting. Tema concursului este ca noi, bloggerii, să alegem un slogan pentru cei de la Blogawards. Eu m-am gândit că " Promovăm ambiţia şi raţiunea" sună numai bine.

   În cocluzie ar fi bine ca şi tu, blogger mic sau mare, să scrii câteva rânduri despre acest proiect, poate cine ştie, o să te ajute pe viitor.

   Urmăream meciul Twente-Steaua din această seară, iar contrar tuturor intuiţiilor voastre, nu am de gând să-i ironizez de data asta, nu pentru că n-aş vrea sau pentru că n-aş fi fericit că au pierdut calificarea, ci pentru că nu merită să-mi acaperez articolul cu ei.

   A fost totuşi un moment în seara asta care m-a trimis cu gândul în trecut. Acele minute în care Florin Costea părea să domine balonul şi adversarul cu aceeaşi înverşunare cu care acum 4 ani îngropa echipele din capitală în uralele a 20.000 de mii de Olteni înfocaţi. Acelaşi Florin Costea, care în al doilea său sezon pe scena primei competiţii fotbalistice din România plutea deasupra porţii din dreptul tunelului vestitului stadion "Ion Oblemenco",  reuşind să-l priveze pe Bogdan Lobonţ de postul de portar, pentru o seară. Acelaşi Florin care îngropa CFR Clujul într-o Bănie înmărmurită de porumbeii care jonglau în luminile nocturnelor, acelaşi Costea care după 2 ani  în Liga I era desemnat golgeter. Şi din păcate, acelaşi Florin Costea care a murit odată cu accidentarea fatală, şi care a pus capăt speranţei unei noi dominaţii alb-albastre.

    Comunismul se vrea a fi mort, dar nu ştiu cât de mult a murit frauda şi hoţia din fotbalul românesc, nu ştiu cât de mult s-au schimbat pionii, victimele şi profitorii. Aceiaşi Dinamo Bucureşti, echipă securistă ce fura  jucători ca la uşa cortului pe vreamea lui nea Nicu, a îngropat  şi prima echipă a Craiovei secolului 21. Normal că de una singură îi era prea greu, dar cu puţină muncă au reuşit să dea peste oameni ca Neţoiu, care zilele trecute umbla prin tribunale, şi Dinel Staicu, proaspăt scăpat dintre cei 3 pereţi cu poarta din gratii, fiecare având rolul de-a distruge treptat "Campioana unei mari iubiri".

    Tind să cred că  valizele nu le-au fost prielnice alor noştri, Niculescu fiind probabil singurul care a reuşit. Mi-l amintesc şi acum pe Mihăiţă Pleşan care-şi declara dragostea şi admiraşia faţă de Ştiinţa, urmând ca la puţin timp după să-şi ia zborul fără regrete. Ultima dată când am auzit de el îmbătrânea la Steaua II, dacă mai e acolo, nu ştiu. Îl ţin minte şi acum pe copilul Moţi care promitea multe, dar le-a dovedit altundeva.
    Dar lovitura sub centură ne-au dat-o de curând. Un Mititel falimentat de Piţurcă, de visele sale irealizabile, de speranţa că-şi va recupera milioanele, l-au orbit şi l-au făcut să lase garda jos în faţa acestei mafii fotbalistice româneşti, numite FRF.
     Unde-a plecat echipa? Dănănane, Prepeliţă, M.Costea, F.Costea, Iliev, Stanca,Dorel Stoica şi Gângioveanu au urmat drumul capitalei. Lung, Găman, Bărboianu, Ologu au făcut o vizită la Ploieşti, iar ceilalţi s-au raspândit prin ţară., tânăra speranţa a Ştiinţei năruindu-se, şi odată cu ea cea mai frumoasă şi cea mai iubită echipă a Romăniei.

    Rămân amintiri şi regrete, şi pe lângă asta rămânem noi, suporterii, cei care nu vor lăsa niciodata un brand ca acesta să moară. Pe această cale ţin să-i anunţ pe cei interesaţi că pe data de 24 Martie(Bucureşti) respectiv 7 Aprilie(Craiova) se vor organiza mitinguri. Ştiinţa nu moare!

 
    Ideea de promovare sau de liberă exprimare nu vă este nefamiliară niciunuia dintre voi, acestea fiind chiar principalele motive pentru care vă faceţi veacul prin mult contestata lume a bloggingului. Evident că mediu online percepe respectul faţă de cei din jur în diferite moduri, fiecare apărându-şi cauza aşa cum ştie mai bine.

    Reţelele de socializare sunt muzele generaţiilor tinere şi mai nou, a generaţiei trecută de vârsta mijlocie. Spre deosebire de colegii din blogosferă, eu am o oarecare doză de respect pentru tineretul care-şi spune regretele, amărăciunile şi bucuriile pe Facebook, Twitter sau cine ştie ce altă reţea cunoscută sau necunoscută de ochiul nostru. Nu neapărat pentru că-mi sunt apropiaţi ca vârstă, sau pentru că trăiesc printre ei, ci pentru faptul că sunt creatori, pentru idealurile lor şi pentru modul în care tratează unele aspecte ale vieţii cu zâmbetul pe buze.
    Probabil că unii dintre voi sunteţi obişnuiţi să-i caracterizaţi drept nişte plusuri care ne acaparează mediul online şi care sunt incontestabil, mult mai urmăriţi şi ascultaţi decât 80% dintre noi. Ideea este următoarea, fie că puştiul ăla de pe facebook are un profil cu 5.000 de prieteni, iar singura lui ocupaţie este să agaţe fete mai mari decât el şi să-şi construiască o armată de sclavi care să-l ia drept model, într-o zi copilul ăla se va trezi la realitate, îşi va curaţa mintea şi-şi va sfătui feisbuciştii să nu facă aceleaşi greşeli ca el, făcând asfelt nişte copii retardaţi să-şi schimbe principiile. Pentru că, să fim sinceri, cât de greu este să-l mituieşti pe X cu o acadea când el te vede mai sus decât taicaso pe scara ierarhică.

    Partea a doua a discuţiei se axeză strict pe blogosfera romănească. Eu am descoperit această comunitate prin 2009, eram dependent de ideile de cunoaştere şi liberă exprimare, formându-mi un caracter strict conspirativ despre lumea înconjurătoare. Bloggingul a fost ca un impuls pentru mine, am încercat să evoluez şi să-mi conturez caracterul de scriitor în mod constant, am reevaluat articole vechi şi le-am comparat cu altele mai noi, am schimbat o serie de bloguri şi subdomenii ca să văd cum merge treaba. Cu ajutor din interior am început să înţeleg ce se cere, mi-am dat seama că dacă vrei să te faci cunoscut nu trebuie să scrii articole lungi(la început), nu trebuie s-o dai in basme şi ironii, politică sau moravuri sociale, dar cu toate astea continui şi acum să umplu paginile cu articole care-mi plac, articole care poate nu-mi aduc laude şi beneficii materiale aşa de mari cum mi-aş dori eu, dar articole care mă fac să mă simt împăcat cu propria persoană. Evident că printre plăceri şi respect, încerc să atrag şi un număr de cititori fideli, de comentatori implicaţi sau nu emoţional în ceea ce scriu, pentru că altfel, cum să mă fac cunoscut?

      Ideea trei este pusă sub semnul întrebării în ultimul timp, şi anume, pirateria. Pirateria este principala ocupaţie a surferilor în online, principalul motiv pentru care ne achiziţionăm un abonament la internet şi automat, refuzăm să răsplătim companiile cu creşteri în buget. ACTA, SOPA sau mai ştiu eu ce alte programe menite să ne închidă gura ar fi nişte probleme de proporţii pentru noi. Sincer, nu ştiu cum aş putea să percep internetul fară libera exprimare, fără filmul de pe filelist sau melodia de pe youtube. Practic, fără internet .

PS: Respect mediul online pentru că m-a învaţat ceea ce şcoala nu m-ar fi lăsat niciodată să aflu...adevărul!

 

 
   Cred că aţi auzit şi voi de capodopera 3D marca Martin Scorsese. Filmul a primit destule nominalizări la premiile academiilor din acest an, dar cu toate astea sunt destui care-l critică. Astăzi mi-am făcut timp, fiind foarte ocupat de felul meu, să-l văd.
   Filmul este foarte bun, i-aş da un 9 de voie. Actorii joacă foarte bine, efectele sunt exemplare, regizorul...nici nu mai încape discuţia. Aveţi aici şi trailerul, mi-e cam lene să-l uploadez.
   

   
   Aşa e, eu sunt un Oltean îngâmfat, prost crescut, a cărui unică dorinţa în această seară este să-şi vadă "duşmanii" îngropaţi în faţa a 50.000 de oameni.
 
    Nu-nţeleg ce e cu toată lăbăreala asta fotbalistică "ajută toată ţara". Ce interes am eu, ca suporter înfocat al unei echipe decapitate de FRF+Mititelu, îngropate de Piţurcă şi badjocorită de elita fotbalului românesc, să ţin cu Steaua. Iauzi, Steaua.
     Problema cu ăştia care n-au nici cea mai mică treabă cu fotbalul am prins-o de mult. Prin bloggerime se manifestă ca să primească atenţia, pe la televizor că vezi doamne sunt microbişti, toate în scopul de-aşi pretinde dragostea şi admiraţia faţă de mândria lor becaliană.

     Păi hai frate să fim serioşi, câţi dintre voi aţi îngheţat pe stadion în iernile care indicau minus pe termometru, câţi dintre voi ştiţi cu ce se mănâncă istoria Steluţei Bucureşti, câţi dintre voi v-aţi dat şi ultimul ban din buzunar ca să mergeţi într-o deplasare în care să vă simţiţi alături de echipă, adică sincer, câţi dintre voi ţineţi cu Steaua? Pentru că da baiatu`, îmi pare rău să te dezamăgesc, dar dacă n-ai bifat măcar un domeniu din cele de mai sus, numai suporter nu te poţi numi.

      Suportareala asta pe chat e un fel de prostituţie naţională, ne-a făcut mama pe toţi microbişti. Forţa Ştiinţa! Hai Twente!

   
   Moralitatea, forma care ne defineşte ca indivizi, ca idei şi automat ca acţiuni. Ei bine, principiile morale sunt de cele mai multe ori greşit înţelese, din punctul meu de vedere.

   Am ajuns atât de rău încât eu, ca elev, văd buba din sistemul educaţional şi realizez că tot ceea ce am învăţat pe banca şcolii a fost un stimulet pentru o carieră de sclav. Producem pe bandă rulantă poliţişti, profesori, medici şi şomeri. Oricât de onorabile, şi nu neg asta, ar suna slujbele de mai sus, eliminând-o automat pe cea din urmă, sunt de părere că acestea sunt un dezastru pentru munca şi personalitatea noastră.
 
    Lăsând la o parte salariile mizerabile, demne de toată jena, ne punem întrebarea, de ce? De ce am fost învăţaţi şi sufocaţi cu "N-ai carte, n-ai parte"?  De ce 99% din cei care-şi vând viaţa şcolii termină o facultate de căcat care se doreşte a fi onorabilă, genială, cea mai mare dintre redutele sistemului, iar pe la 30 de ani îşi pun întrebarea, de ce? De ce nehalitul ăla, de ce prostul ăla e putred de bogat în timp ce noi, oameni cinstiţi care am învăţat pe rupte şi ne-am stors creierii zi şi noapte prin bliblioteci, am ajuns sclavii acestor insecte.
 
    Era un timp când mă gândeam şi eu să fac ce-mi place, să-mi aleg o slujbă unde să primesc satisfacţia unei munci bine întreprinse şi în acelaşi timp a plăcerii de a-mi îndeplini slujba respectivă. Din păcate, nu la mult timp după asta am realizat că principiile morale ne distrug gândirea, ne distrug idealurile şi implicit viaţa.
     Păi să analizăm puţin situaţia, sclavul ăla care s-a ajuns, care a avut tupeul să-şi ia viaţa în piept, nu să aştepte ca restul o slujbă asigurată din bugetul de stat, ăla a ajuns cineva, ăla cu gândirea pe care şi-a format-o în copilărie pe stradă, cu trările şi tâmpeniile pe care le-a întreprins când era adoleşcent, cu tupeul de a-şi contruit baza afacerii peste oricine îi stă în cale, fără să ia în calcul "Tatal Nostru, respectăţi aproapele sau nu fura" , ăla a ajuns om. El îşi va-ntreţine familia la un nivel ridicat, el va muncii mai puţin şi va câştiga mai mult, el este singurul care poate să-şi decidă soarta. Că va cadea pradă ispitelor şi va eşua în drumul său spre fericire este altă problemă, este riscul care face diferenţe între muritorii de rând şi boierime.

     Diferenţa dintre prostimea şi boierime? Este evidentă, există oameni de zeci de ori mai inteligenţi şi mai raţionali decât profesori şi ingineri. Ei sunt oamenii care pe lângă şcoală, au preferat să-şi extragă informaţiile şi din mediul exterior, au fost interesaţi să dea piept şi cu minciunile şi hoţiile care stau la baza planetei. Ei sunt oamenii care şi-au asumat unele riscuri, calculate desigur, care le-au adus fericirea.

    Nu ştiu cât de bine pregătit sunt eu ca să vorbesc de aşa ceva, dar aşa văd viaţa. Aşa o să încerc să-mi construiesc existenţa şi sunt dispus în orice clipă să-mi risc pielea pentru idealuri înalte.

 

      Cică n-am scris nimic despre serialele mele preferate, dar există timp pentru toate, aşa că o să vă răpesc cam multe minute din viaţa voastră importantă, iar aici mă refer la puţinii care o să fie interesaţi să citească articolul cap-coadă.
   
       O să mă axez mai mult pe ceea ce urmăresc în prezent, deoarece mi-e tare greu să-mi amintesc toată lista de capodopere vizionată de-a lungul timpului.

• Californication

     



   Povestea lui Hank Moody, un scriitor stabilit în Los Angeles, California. În general nu mă dau în vânt după filmele de comedie pentru că-mi dau impresia de banalitate şi penibilitate, ceea ce se presupune a fi contrar acestui gen de filme. Ee, serialul ăsta e cu totul diferit. Striitorul ăsta duce 2 vieţi în acelaşi timp, una perfectă în care se culcă cu toate bunăciunile pe care puteau să le adune scenariştii de pe la poarta Hollywood-ului, şi una  deprimantă(pentru el), în care nu poate să le stea alături fiicei lui şi mamei acesteia. Pe Imdb e notat cu 8.4 şi automat, nu încape discuţia că ar fi un alt serial de umplutură.

• Supernatural

 
     Probabil aţi auzit toţi de el, un SF foarte titrat în lumea serialelor TV, fiind unul dintre cele mai vechi "branduri" hollywood-iene care încă mai produc episoade aproape săptămânal. Personajele principale sunt Sam şi Dean, 2 fraţi care şi-au pierdut mama la o vârstă fragedă, vinovat pentru acest deces fiind un demon...Cei 2 sunt crescuţi de tatăl lor în spirit de luptători. Sunt învăţaţi să urască şi să omoare orice creatură supranaturală, vânatul fiind chiar vocaţia lor principală...Din păcate sunt cam multe dezamăgiri pe parcursul serialului. Primele 2 sezoane sunt slabe, dacă nu chiar foarte slabe, singura legătură dintre episoade fiind înconjurul Statelor cu scopul de a-şi găsi tatăl dependent de ideea demonului cu ochi galbeni care i-a omorât soţia. De la sezonul 3 episoadele de umplutură încep să dispară, uşor uşor conturându-se o poveste foarte interesantă. Demoni, fantome, spirite, îngeri, diavol...respectând în amănunt ideea Biblică...îşi fac apariţia în vieţile celor 2 fraţi.

• The Walking Dead

 
     Un serial relativ nou, a cărui poveste este una tot mai ecranizată de mulţi regizori, în ultimul timp. Un virus devastator transformă oamenii în zombii, întreaga planetă devenind un cimitir de morţi vi. Un grup de supravieţuitori încearcă să se ferească de ameninţarea de a se transforma în nişte monştrii fără raţiune. Serialul e bunicel, merge dacă nu ai cu ce să-ţi umpli timpul liber.

• The Vampire Diaries

• Terra Nova

    
  Capodopera de milioane de dolari a lui Spielberg, care sincer să fiu nu prea-i capodoperă. Povestea filmului e bună, actorii joacă bine, dar efectele, care se presupuneau a fi colosale, lasă de dorit. Povestea se petrece undeva prin 2143(dacă nu mă înşel), unde lumea este din ce în ce mai afectată de poluare. Datorită tehnologiei avansate se crează un portal către o lume paralelă ,trimiţând personal în epoca preistorică, acolo unde se întemeiază o nouă eră a omenirii. Serialul merită atenţie, dar cum spuneam şi mai sus, să nu vă aşteptaţi la nişte super efecte vizuale, pentru că o să fiţi dezamăgiţi.


















   Altele: 
        -One Tree Hill : M-am oprit pe la sezonul 7 şi chiar vi-l recomand. Dramă-Sport
        -Lost: Rămâne pe primul loc în topul celor mai bune seriale pe care le-am văzut, păcat că s-a terminat. Dramă-SF-Adventure-Action
        -Fringe: L-am abandonat pe la sezonul 2, nu prea m-a captivat. SF-Action
        -Prison Break: Foarte bun serialul, are 4 sezoane pline de suspans şi acţiune. Action-Drama
        -Heroes: Un Sf complet din toate punctele de vedere. Nu trebuie ratat. SF-Drama-Action
        -Spartacus: Am văzut decât primul sezon, dar pot să-l pun în top 10 must see. Action-Drama
        -Person of Interest: Serial relativ nou, o acţiune mai  morbindă ,ca să zic aşa. Action-Drama-Thriller
        -Alcatraz: Serial nou, puţine episoade, dar promite foarte multe. Thriller-Action
        -90210: Serial cu adolescenţi, m-am oprit pe la sezonul 2, nu era tocmai ce căutam. Drama-Comedy
         


  Cam asta îmi amintesc. Sper că v-am dat ceva bun de vizionat. V-am pa!

 
    Astăzi mă supără haita de supra-intelectuali din blogosfera românească. N-am vreo restrângere în a-mi ocoli părerile şi principiile pentru cauza nobilimii bloggerilor.


    Cum probabil ştiţi şi voi, există băgătorii aştia de seamă care critică minoritatea blogosferei, şi în general, pe cei care n-au trecut de 20 ani. După pauza aia lungă de care vă vorbeam în articolul anterior, am citit, recitit şi refresh-uit paginile scriitorilor pe care obişnuiesc să-i vizualizez şi am constatat cu stupoare(ironic în întregime, ca să nu vă dau o impresie greşită) că noi aştia mai mici, umplem paginile degeaba.

    Singura noastră întrebuinţare pe-aicişa e aia de consumatori, de personaje înzestrate cu slujba de a produce Page Rank pe bandă rulantă celor care spre deosebire de noi, au ceva foarte interesant, calculat şi pertinent, de spus. Ei bine, ţin să vă dezamăgesc, dacă vreunul dintre voi se regăşeşte prin marea mea de aberaţii , vă invit să-mi părăsiţi ruina şi să vă căutaţi sclavii în altă parte, altfel riscaţi să fiţi înlăturaţi aşa cum vă place vouă cel mai mult să primiţi atenţie, ca la uşa cortului.


 V-am pa!

 
   Eh...greu e când nu ai acces la internet în era asta a tehnologiei. Mai rău e când n-ai acces nici măcar la calculator. Săptămâna trecută mi-a bubuit calculatorul. Nu, nu în sensul propriu al cuvîntului, dar pentru mine e cam acelaşi lucru.

   Imi rula până în momentul în care se încărca bara de la XP, iar apoi, buff...restart. Am încercat să-l fac singur, am împrumutat un CD-ROM(al meu fiind stricat), am cerut un adaptor(cred c-aşa îi zice) cuiva, ca să fac legătura între tastatura mea USB şi mufa din unitate, altfel nu puteam accesa biosul şi...s-a dovedit a fi în zadar.


    L-am dus la reparat, am aşteptat o săptămână şi am primit şi răspunsul la întrebarea Cum s-a stricat? . Păi, l-a hackerit cineva din reţea. M-am întrebat de ce tocmai eu, şi mi-am răspuns singur, de ce nu?

   Hai că m-am pus singur pe gânduri. Cum am reuşit să-mi fac blog, să postez peste 10 articole, şi să nu mă iau măcar odata de naţia pe care o iubesc aşa, da aşa de mult. Nu, nu sunt rasist, mă refer la un sistem competent prin incompetenţa lui, la un popor minţit peste limita bunului simţ(şi ca să vă explic ce înţeleg eu prin bun simţ în postul de faţă, gândiţi-vă că preşedintele şi guvernul nostru ar avea, zic ar, bun simţ în comparaţie cu ăştia), la o ţară care şi-a căpătat renumele de putere economică principală la nivel mondial doar datorită războaielor de cucerire. Şi nu, nu mă refer la războaiele de acum 80-90 de ani, ci mă refer la momentul actual, la deceniul care ne-a făcut cu mâna de curând.

    Termenul de "visul american" a făcut şi încă face furori în lumea-ntreagă, de la generaţiile post-liceale până la cei trecuţi de vărsta mijlocie. Toţi şi-ar lăsa amarurile de-o viaţa pentru o şansă în ţara "perfecţiunii". Spun perfecţiune între ghilimele deoarece nu sunt adeptul acestei mişcări, dar mi-aş face bagajul instant dacă aş avea ocazia. Cum vine asta? Păi vine invers :)) .

    Tot nu v-am lămurit care e problema mea cu America, aşa ca n-o mai lungesc. Aş pleca în America pentru un trai mai ridicat, aş învăţa să iubesc cetăţenii americani, dar pe lângă toate astea, m-aş lovi de iminenta ameninţare politică. Adică mi-ar fi greu să urc într-un zgârie nori fără să mă gândesc că Obama nu pregăteşte o ambuscadă cu avioane şi  C4, iar eu, ca viitor-actual cetăţean american, o s-o mierlesc ca aştia să-şi joace şansa în secarea de petrol a unui deşert sau invadarea unei regiuni bogate în minereuri pe motive teroriste.

    Cred că ştiţi bine la ce mă refer, iar de final vreau să fac o constatare, acum sunt în rândul ideilor bune...bune, da aşa de bune...mamăă...

   
    În ultimul timp îmi dau impresia că sunt un copil de clasa a 2-a care nu-şi poate regla sub nicio formă mecanismul de somn. Pe lângă faptul că adorm cum nu se poate mai greu seara şi cad lat pe la ora 15:00 în fiecare zi, mă mai lovesc şi de vicii. Din păcate pentru articol nu mă refer la genul ăla de vicii verzi pe care le rulezi într-o foiţă OCB, ci la viciile banale de care suntem dependenţi cu toţii.

    În cazul meu, sucul cofeinizat(Pepsi) este o problemă imensă. De exemplu fratemeo saracu` bea cot la cot cu mine(vorba vine) şi când se pune în pat adoarme instant. Aseară am prins maxim 2 ore de somn, şi nu e prima dată când mi se întamplă asta. Lucrul supărător e că ştiu de unde porneşte problema, dar sunt prea indiferent sau prea entuziast ca să o tratez la timpul potrivit.

    Şi ca să vedeţi că am şi cu ce să contra-atac microbul, în dimineaţa asta mi-am propus să-mi fac ziua frumoasă fără să iau în calcul orele nedormite, fără să pun capul pe bancă şi să visez cai verzi pe pereţi. Ei bine...organismul, sau mai bine zis capul, nu m-a lăsat baltă de data asta. Practit mi-am impus mie însumi o idee şi am dus-o la final. Tare aş vrea să ştiu să vă explic în termeni psihologici această idilă, dar n-am habar.

V-am pa!