Un Personaj

 
  În primul rând ţin să-i mulţumesc lui Vlad pentru că mi-a deschis ochii asupra acestui proiect. BlogAwards este un site ce are la bază ideea de promovare a bloggingului românesc. Site-ul şi-a reînceput activitatea online de curând şi se pregăteşte pentru un impact de proporţii în rândul blogosferei noastre.
 
  N-aş avea motive să nu promovez acestă iniţiativă având în vedere că mă număr printre cei care pot să primească spirjin în a-şi exprima opiniile pe o scară mai largă de cititori. De curând s-a organizat un concurs ce are ca premii 5 domenii .eu însoţite de pachete web hosting de la Aciphosting. Tema concursului este ca noi, bloggerii, să alegem un slogan pentru cei de la Blogawards. Eu m-am gândit că " Promovăm ambiţia şi raţiunea" sună numai bine.

   În cocluzie ar fi bine ca şi tu, blogger mic sau mare, să scrii câteva rânduri despre acest proiect, poate cine ştie, o să te ajute pe viitor.

 
  Mă, eu înţeleg că toţi aleargă după rating, dar aştia de la Antena 1 o dau în prostie rău de tot. Mă sună cineva acum 10 minute să dau repede pe antenă că e "pe sub pat de atâta râs". Schimb canalul şi peste ce dau, Ogică ăla, că doar dumnezeu ştie cum i se scrie numele, se însoară în direct. Bineînţeles că toata faza e o lăbăreală, să mai atragă şi ei neşte  telespectatori care n-au pe unde să mai râdă, că altfel, nu-mi imaginez cum un om întreg la minte poate să se uite la aşa ceva.

   Începe nunta bă, sau cel puţin aşa mi-a dat impresia când am început eu să mă uit. Asta-i pune inelul bunăciunii, da nu i-l pune pe inelar, ci pe degetul din mijloc, ăla pe care obişnuim noi să-l ridicăm în semn de respect faţă de apropiaţi. Un bătrânel citeşte nişte "promisiuni" şi bla-bla blauri dintr-o carte, amorezii nefiind întrebaţi nimic, dar cu toate acestea sunt declaraţi soţ şi soţie. Nu se sărută, că e urât, adică chiar aşa în public, să nu cumva. Si la final...cântă una, fals..faals..faaals, da atât de faaaals, un fals "La mulţi ani!". Iauzi aici: "La mulţi ani Ogică(x2)..la mulţi ani şi soţiei(x2). Păi africana lui tata(nu-s rasist), blondina aia n-are şi ea un nume, n-are şi ea o prestanţă, că dacă ştiam o luam eu acasă. Şi replica de final, întreabă Ogica înainte să semneze:"Da eu n-am înţeles ceva, cu averea cum facem?". Facem tată cum să nu facem, păi n-ai venit tu să faci nuntă în direct.

    Mi-e şi ruşine că am reuşit să postez aşa ceva, dar sincer, prostituţia din televiziunile româneşti a depăşit limita bunului simţ. Mi-e şi teamă de copiii copiii noştri la ce pornografii +10 ani o să fie nevoiţi să se uite la TV. Vai de viitorul nostru.

   Urmăream meciul Twente-Steaua din această seară, iar contrar tuturor intuiţiilor voastre, nu am de gând să-i ironizez de data asta, nu pentru că n-aş vrea sau pentru că n-aş fi fericit că au pierdut calificarea, ci pentru că nu merită să-mi acaperez articolul cu ei.

   A fost totuşi un moment în seara asta care m-a trimis cu gândul în trecut. Acele minute în care Florin Costea părea să domine balonul şi adversarul cu aceeaşi înverşunare cu care acum 4 ani îngropa echipele din capitală în uralele a 20.000 de mii de Olteni înfocaţi. Acelaşi Florin Costea, care în al doilea său sezon pe scena primei competiţii fotbalistice din România plutea deasupra porţii din dreptul tunelului vestitului stadion "Ion Oblemenco",  reuşind să-l priveze pe Bogdan Lobonţ de postul de portar, pentru o seară. Acelaşi Florin care îngropa CFR Clujul într-o Bănie înmărmurită de porumbeii care jonglau în luminile nocturnelor, acelaşi Costea care după 2 ani  în Liga I era desemnat golgeter. Şi din păcate, acelaşi Florin Costea care a murit odată cu accidentarea fatală, şi care a pus capăt speranţei unei noi dominaţii alb-albastre.

    Comunismul se vrea a fi mort, dar nu ştiu cât de mult a murit frauda şi hoţia din fotbalul românesc, nu ştiu cât de mult s-au schimbat pionii, victimele şi profitorii. Aceiaşi Dinamo Bucureşti, echipă securistă ce fura  jucători ca la uşa cortului pe vreamea lui nea Nicu, a îngropat  şi prima echipă a Craiovei secolului 21. Normal că de una singură îi era prea greu, dar cu puţină muncă au reuşit să dea peste oameni ca Neţoiu, care zilele trecute umbla prin tribunale, şi Dinel Staicu, proaspăt scăpat dintre cei 3 pereţi cu poarta din gratii, fiecare având rolul de-a distruge treptat "Campioana unei mari iubiri".

    Tind să cred că  valizele nu le-au fost prielnice alor noştri, Niculescu fiind probabil singurul care a reuşit. Mi-l amintesc şi acum pe Mihăiţă Pleşan care-şi declara dragostea şi admiraşia faţă de Ştiinţa, urmând ca la puţin timp după să-şi ia zborul fără regrete. Ultima dată când am auzit de el îmbătrânea la Steaua II, dacă mai e acolo, nu ştiu. Îl ţin minte şi acum pe copilul Moţi care promitea multe, dar le-a dovedit altundeva.
    Dar lovitura sub centură ne-au dat-o de curând. Un Mititel falimentat de Piţurcă, de visele sale irealizabile, de speranţa că-şi va recupera milioanele, l-au orbit şi l-au făcut să lase garda jos în faţa acestei mafii fotbalistice româneşti, numite FRF.
     Unde-a plecat echipa? Dănănane, Prepeliţă, M.Costea, F.Costea, Iliev, Stanca,Dorel Stoica şi Gângioveanu au urmat drumul capitalei. Lung, Găman, Bărboianu, Ologu au făcut o vizită la Ploieşti, iar ceilalţi s-au raspândit prin ţară., tânăra speranţa a Ştiinţei năruindu-se, şi odată cu ea cea mai frumoasă şi cea mai iubită echipă a Romăniei.

    Rămân amintiri şi regrete, şi pe lângă asta rămânem noi, suporterii, cei care nu vor lăsa niciodata un brand ca acesta să moară. Pe această cale ţin să-i anunţ pe cei interesaţi că pe data de 24 Martie(Bucureşti) respectiv 7 Aprilie(Craiova) se vor organiza mitinguri. Ştiinţa nu moare!

     Am dat cam repede peste obstacolul ăsta, şi m-am gândit totuşi să-l transform într-un avantaj. În mare parte cred că întrebarea nu e tocmai corect formulată, sau mai bine zis corect înţeleasă. Am observat că atunci când un blogger postează un articol cu titlul de genul ăsta, sau atunci când ia o pauză, lumea îi etichează automat lipsa ca pe-o neinspiraţie. Ei bine, tind sa cred ca problema stă altfel. Aş putea să umplu sute de rânduri în următoarele 30 de minute, dar care ar fi rostul?
   
     De ce să scriu despre ceva care nu vă pasionează, care vă plictiseşte, de ce? Ca mai apoi să intraţi rar(că oricum sunteţi puţini) şi să mă citiţi cu monotonie sau din interes. E normal ca să existe perioade în care consideri că trebuie să iei o pauză, dar în niciun caz pentru că n-ai inspiraţie ,asta-i o prostie. Orice produci ţine de inspiraţia ta, doar că aceasta este percepută ca valoroasă sau mai puţin valoaroasă pentru restul lumii.

    Nu cred că putem să ne contrazicem pe tema asta, iar răspunsurile ca, nu asculta de ceilalţi, fă ce-ţi place nu-şi au rostul, pentru că fac ceea ce-mi mult mai bine decât multe persoane, iar daca-m învăţat ceva din asta este că nu trebuie să-ţi strici munca cu ceva care nu-şi are locul.

 
    Ideea de promovare sau de liberă exprimare nu vă este nefamiliară niciunuia dintre voi, acestea fiind chiar principalele motive pentru care vă faceţi veacul prin mult contestata lume a bloggingului. Evident că mediu online percepe respectul faţă de cei din jur în diferite moduri, fiecare apărându-şi cauza aşa cum ştie mai bine.

    Reţelele de socializare sunt muzele generaţiilor tinere şi mai nou, a generaţiei trecută de vârsta mijlocie. Spre deosebire de colegii din blogosferă, eu am o oarecare doză de respect pentru tineretul care-şi spune regretele, amărăciunile şi bucuriile pe Facebook, Twitter sau cine ştie ce altă reţea cunoscută sau necunoscută de ochiul nostru. Nu neapărat pentru că-mi sunt apropiaţi ca vârstă, sau pentru că trăiesc printre ei, ci pentru faptul că sunt creatori, pentru idealurile lor şi pentru modul în care tratează unele aspecte ale vieţii cu zâmbetul pe buze.
    Probabil că unii dintre voi sunteţi obişnuiţi să-i caracterizaţi drept nişte plusuri care ne acaparează mediul online şi care sunt incontestabil, mult mai urmăriţi şi ascultaţi decât 80% dintre noi. Ideea este următoarea, fie că puştiul ăla de pe facebook are un profil cu 5.000 de prieteni, iar singura lui ocupaţie este să agaţe fete mai mari decât el şi să-şi construiască o armată de sclavi care să-l ia drept model, într-o zi copilul ăla se va trezi la realitate, îşi va curaţa mintea şi-şi va sfătui feisbuciştii să nu facă aceleaşi greşeli ca el, făcând asfelt nişte copii retardaţi să-şi schimbe principiile. Pentru că, să fim sinceri, cât de greu este să-l mituieşti pe X cu o acadea când el te vede mai sus decât taicaso pe scara ierarhică.

    Partea a doua a discuţiei se axeză strict pe blogosfera romănească. Eu am descoperit această comunitate prin 2009, eram dependent de ideile de cunoaştere şi liberă exprimare, formându-mi un caracter strict conspirativ despre lumea înconjurătoare. Bloggingul a fost ca un impuls pentru mine, am încercat să evoluez şi să-mi conturez caracterul de scriitor în mod constant, am reevaluat articole vechi şi le-am comparat cu altele mai noi, am schimbat o serie de bloguri şi subdomenii ca să văd cum merge treaba. Cu ajutor din interior am început să înţeleg ce se cere, mi-am dat seama că dacă vrei să te faci cunoscut nu trebuie să scrii articole lungi(la început), nu trebuie s-o dai in basme şi ironii, politică sau moravuri sociale, dar cu toate astea continui şi acum să umplu paginile cu articole care-mi plac, articole care poate nu-mi aduc laude şi beneficii materiale aşa de mari cum mi-aş dori eu, dar articole care mă fac să mă simt împăcat cu propria persoană. Evident că printre plăceri şi respect, încerc să atrag şi un număr de cititori fideli, de comentatori implicaţi sau nu emoţional în ceea ce scriu, pentru că altfel, cum să mă fac cunoscut?

      Ideea trei este pusă sub semnul întrebării în ultimul timp, şi anume, pirateria. Pirateria este principala ocupaţie a surferilor în online, principalul motiv pentru care ne achiziţionăm un abonament la internet şi automat, refuzăm să răsplătim companiile cu creşteri în buget. ACTA, SOPA sau mai ştiu eu ce alte programe menite să ne închidă gura ar fi nişte probleme de proporţii pentru noi. Sincer, nu ştiu cum aş putea să percep internetul fară libera exprimare, fără filmul de pe filelist sau melodia de pe youtube. Practic, fără internet .

PS: Respect mediul online pentru că m-a învaţat ceea ce şcoala nu m-ar fi lăsat niciodată să aflu...adevărul!

 

 
   Cred că aţi auzit şi voi de capodopera 3D marca Martin Scorsese. Filmul a primit destule nominalizări la premiile academiilor din acest an, dar cu toate astea sunt destui care-l critică. Astăzi mi-am făcut timp, fiind foarte ocupat de felul meu, să-l văd.
   Filmul este foarte bun, i-aş da un 9 de voie. Actorii joacă foarte bine, efectele sunt exemplare, regizorul...nici nu mai încape discuţia. Aveţi aici şi trailerul, mi-e cam lene să-l uploadez.